miercuri, 10 octombrie 2007

Oraşul Iaşi îşi aşteaptă oaspeţii în toate zilele anului, dar, doar în perioada Sărbătorilor Iaşului, pelerinii veniţi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a întregii Moldove, au parte de o contopire a bucuriei, a credinţei şi a speranţei într-un moment magic în care prezentul se îmbină cu speranţa viitorului.

Pentru a-şi cinsti cum se cuvine musafirii veniţi din toate zonele ţării şi din străinătate, Primăria Municipiului Iaşi organizează an de an o suită de peste 100 de manifestări culturale, umanitare, comerciale, sportive şi de divertisment care vin să completeze amplul program religios pregătit de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Astfel, dintre acţiunile de mare anvergură ce se desfăşoară cu ocazia Sărbătorilor Iaşului amintim Masa şi Ceaiul Pelerinilor, Promenada Costumelor de Epocă, decernarea Premiilor „Pogor”, Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova”, spectacole şi concerte în aer liber, Târgul de Toamnă şi Sărbătoarea Vinului, cupe şi competiţii sportive etc.

În fiecare an, ziua de 14 octombrie, Hramul Sfintei Parascheva, se deschide cu Sfânta Liturghie oficiată de un înalt sobor de preoţi în Catedrala mitropolitană din Iasi şi se încheie cu un splendid joc de artificii oferit tuturor participanţilor la Sărbătorile Iaşului de către Primăria Municipiului Iaşi.

Niciun comentariu: