marți, 11 decembrie 2007

Uniforma scolara...o problema?



Uniforma scolara este un subiect dezbatut destul de des in zilele noastre. Multi o considera necesara (de obicei profesorii) dar la fel de multi o considea inutila (de obicei elevii). De aceea este atat de greu sa se stabileasca un acord care sa multumeasca ambele parti. De obicei pana sa se ajunga la un acord trec anii si cand te astepti mai putin se termina liceul.
Pe de o parte este de inteles si insistenta directorilor. Ei vor sa pastreze o anumita traditie. Vor sa aiba un anumit semn distinctiv care sa ii deosebeasca de restul liceelor. Totusi ar trebui sa tina cont si de majoritatea elevilor care nu vor uniforma. Incet incet ar trebui sa se gaseasca o cale de mijloc pentru a satisface nevoile ambelor parti. Parerile sunt impartite chiar si intre elevi. Uitati ce au zis cativa dintre ei pe forumul http://www.roportal.ro/ :
,, Uniformele scolare sunt obligatorii in majoritatea scolilor. Pana si la liceul seral suntem obligati sa purtam acele sacouri invechite si de prost gust. Eu una nu am sa port. Voi ce ati face in locul meu? Ati purta sau nu?’’
,, Eu am purtat uniforma 12 ani. In 1 - 4 cunoscutele uniforme, apoi din clasa a 5-a pana in a 12-a am purtat sacou negru cu orice bluza alba. Teoretic uniforma avea mai multe piese, dar astea erau obligatorii. Initial nu imi placea sa port uniforma, dar am purtat...Eram deseori etichetati ca ''ciorile'' ca eram in negru. In ultimii ani chiar am inteles sensul ei. Uniforma nu permite toate 'fitele'' care exista in majoritatea liceelor. Aduce o oarecare egalitate intre elevi. In plus, nimeni nu te obliga sa o porti pe strada, ci doar in perimetrul institutiei.''
Un fost cadru didactic si-a spus si el parerea pe forum: ,, Si eu as purta si am avut chiar. Negre cu dungi albe, ne poreclisera liceul ,,Doftana''. Dar macar nu veneam cu fundurile goale si cu buricul in vant. Eu, cat timp am predat, am dus dorul uniformelor. Ca profesor, sa vezi o pestriteala de culori in clasa, nu e asa placut. E destul de obositor. Asortat cu un machiaj ,,misto'' si cu niste tocuri sfidatoare...e chiar enervant. Eu, ca si cadru didactic, nu ma duceam indecent imbracata, ba dimpotriva. Elevele de ce ar veni ca la sindrofie?''
Fiecare lceu este liber sa decida daca sa se poarte uniforma sau un. Eu una sunt de acord!!!

miercuri, 7 noiembrie 2007

DANSURI MODERNE

VALSUL LENT
Este cel mai popular dintre dansurile standard, fiind derivat din muzica populara germana. S-a raspandit in Europa, incepand cu Italia secolului XIX si de aici in America. La inceput nu era considerat un dans decent datorita pozitiei stranse dintre parteneri si era practicat in special de clasele burgheze. Cu timpul aristrocratii au adaptat dansul la normele acelor vremuri si a inceput sa fie dansat la marile baluri.
In concursuri, se danseaza minim 1 minut 30 secunde. Tempo-ul este unul lent, dupa cum ii spune si numele, majoritatea melodiilor pe care poate fi dansat au 28-30 bmp (batai pe minut).
TANGO
Originar din Spania, Tango-ul a fost introdus in Lumea Noua datorita colonistilor spanioli. Este un dans cu un temperament specific, pe o melodie foarte ritmata. La inceputul secolului XIX tango-ul era un dans feminin (nu era un dans de pereche). Tango-ul de societate isi are originile in barurile claselor de jos din Buenos Aires.
Povestea lui incepe cu gauchos din Argentina. Purtau cizme mari de piele si miroseau a transpiratie. Calareau toata ziua si de aceea mergeau cu genunchii indoiti. Frecventau baruri de noapte foarte aglomerate si dansau cu fetele de acolo. Din moment ce gauchos nu se spalau si miroseau a transpiratie, fetele dansau in partea dreapta a partenerului si isi tineau capul aplecat spre spate. Mana ei dreapta statea pe soldul stang al partenerului cautand portmoneul ca rasplata pentru dansul ce i-l oferea. Localul era aglomerat si cu mese mici si rotunde, asa ca perechea dansa in jurul lor sau printre ele.
In concursuri, se danseaza minim 1 minut 30 secunde. Tempo-ul este este mai alert ca la vals lent,melodiile de tango avand 28-30 bmp (batai pe minut).
VALS VIENEZ
Valsul vienez este foarte probabil cel mai batran dans, originile lui datand din secolele XII-XIII. Provine din provincia Bavaria cunoscut atunci sub numele de German. Un articol din 1882 al revistei "La Patrie" sustine ca a fost dansat prima oara in 1178 la Paris purtand un alt nume: Volta din La Provence. Valsul vienez a cunoscut ca majoritatea dansurilor critici nefavorabile in secolele XVII-XVIII fiind considerat un dans vulgar. Tousi in 1816 a fost acceptat si de Marea Britanie. Aceasta varianta rapida a fratelui sau mai mare, valsul lent, s-a dezvoltat gratie a 2 mari muzicieni: Johann Strauss tatal si Franz Lanner.
In concursuri, se danseaza minim 1 minut 15 secunde. Valsul vienez este mult mai rapid decat valsul lent, tempo-ul sau fiind de 60 bpm.
SLOW FOX
Este cel mai reprezentativ si mai indragit dans englezesc.
A aparut probabil la sfarsitul secolului XIX si popularizat de Harry Fox in anii 1900 in spectacolele sale (Ziegfeld Follie 1913). Posibil ca numele sa aiba si o alta semnificatie. In traducere libera inseamna pasul domol (trot) al vulpii (animal care calca mereu pe o singura linie pentru a-i fi depistat mai greu urma). Intr-adevar asa era dansat si Slow Foxtrot-ul la inceputuri: picioarele aveau o singura linie. In 1950 tehnica a fost revizuita si fiecare picior calca pe linia sa. Se danseaza pe melodii lente de jazz si blues cu un ritm de 29-30 bpm
QUICK STEP
O derivatie a clasicului foxtrot englezesc, este cel mai energic dans standard, jucaus, vioi, cu un ritm iute si un farmec aparte. Originile lui dateaza din anii 1920 cand formatiile de jazz cantau prea rapid muzica de slowfox facand pasii lungi imposibil de dansat.
Cunoscut la inceputuri sub numele de Quicktime Foxtrot, Quickstep-ul are ritmul de 50 bpm.
SAMBA
Samba are origini africane fiind dansat in secolul XVI de sclavii adusi pentru a munci pe plantatiile din nordul Braziliei. Isi face aparitia in timpul carnavalului de la Rio pentru care fiecare se antreneaza in scolile de samba ale Rio-ului un an intreg. In Brazilia exista peste 50 de stiluri diferite de samba. A fost introdusa in Europa in 1925 si cativa ani mai tarziu a devenit dans de competitie.
Samba este caracterizata de un ritm sincopat, plin de vitalitate si forta. Ritmul in competitii este de 50-52 bpm.
CHA-CHA-CHA
Cha cha a fost "inventat" de violonistul cubanez Enrique Jorrin odata cu lansarea melodiei "La Enganadora" in 1954. Dansul este o evolutie a mambo-ului; este un "triplu-mambo" obtinut prin introducerea unui pas suplimentar pe al patrulea timp. Cha cha s-a raspandit rapid in America de Nord si Europa pana in anii 1960 cand a fost detronat de Pachanga si Boogaloo. Se spune ca numele imita sunetul scos de sandalele cubanezelor ce il dansau. Multi muzicieni au introdus cha cha pe albumele lor, iar cantareti sau cantarete foarte cunoscute au compus melodii de cha cha dansabile: Gloria Estefan, Della Reese, Vicki Carr, Linda Ronstad.
Cu un ritm rapid si sincopat, cha cha se danseaza competitional pe 30-33 bpm.
RUMBA
Rumba este un dans in care se spune o poveste de dragoste plina de pasiune si tensiune. Dansatoarea isi seduce partenerul prin miscari provocatoare de sold, iar acesta isi manifesta atractia pentru ea prin miscari barbatesti. Rumba isi are originile in ritmurile aduse de sclavii africani pentru a munci pe plantatiile cubaneze. A fost cunoscut in Marea Britanie cand un grup de cubanezi a vizitat Londra in anii 1920. Ritmul era mult mai rapid fata de cel de astazi. De abia in 1950 a fost considerat dans competitional gratie cuplului de instructori de dans Monsieur Pierre si Doris Lavell.
Ritmul competitional este de 25-27 bpm
PASODOBLE
Provine din Spania, simbolizand lupta cu taurul. Miscarile executate de dansatori sunt asemanatoare cu cele ale toreadorului, iar partenera joaca rolul capei. Pasodoble are doua focare de dezvoltare, Spania si Mexic, in ambele tari acest dans fiind foarte cunoscut in anii 1920. Dupa al doilea razboi mondial a fost introdus si in competitii.
Pasodoble are ritmul de 62 bpm.
JIVE
Jive-ul cucereste lumea in 1940 fiind o combinatie intre Rock&Roll, Boogie Woogie, American Swing si Jitterburg. Este un dans foarte rapid fiind dansat in concursuri ultimul pentru ca dansatorii sa arate ca dupa 4 dansuri au inca energie (de multe ori se dovedeste a fi o iluzie). Nu este un dans neaparat de deplasare, ci mai mult de actiune.
Ritmul oficial de concurs al jive-ului este de 42-44 bpm.

miercuri, 24 octombrie 2007

Stephen King


Stephen Edwin King s-a nascut la Portland Maine, in 1947, al doilea fiu al lui Donald si Nellie Ruth Pillsbury King. Doi ani mai tarziu, tatal sau, care era ofiter de marina, a iesit "sa-si cumpere tigari" si nu s-a mai intors, lasand in urma o multime de datorii. Crescut numai de mama, micul Steve a avut o copilarie grea, marcata de repetate mutari dintr-un oras in altul, pana la stabilirea la Durham, in 1958, unde se gasea familia materna.

..In Durham-ul copilariei mele, viata era putin sau chiar deloc fardata. Mer­geam la scoala cu co­pii care purtau luni la rand aceeasi linie de mizerie in jurul gatului, copii cu pielea numai rani si iritatii, copii care, din pricina arsurilor netratate, aratau infiorator la fata, ca niste mere uscate, copii trimisi la cursuri cu pietre in sufertas si cu nimic altceva decat aer in termos. Nu era Arcadia; in cea mai mare parte, era Dogpatchul din benzile des­nate cu Lil' Abner, lipsit insa de efectul c­mic. (Despre scris)''

In anii '50, copilaria tanarului Steve a fost marcata de matineele pe care le vedea sambata, unde se proiectau mai ales filme de groaza si SF. Cinematograful ii va forma astfel gustul pentru horror, cum vom vedea mai tarziu in Orasul bantuIT , iar procedeul scrierii cinematografice il va influenta considerabil.
,,Departe de mine gandul la dulcegarii; departe de mine
gandul la sentimentele inaltatoare; departe de mine gandul la Alba-ca-Zapada si
ai sai sapte pitici blestemati. La treisprezece ani, voiam monstri care devorau
orase intregi, cadavre radioactive care ieseau din ocean si inghiteau surferi si
fete cu sutiene negre care aratau ca vai de ele.
Filme de groaza, filme
science-fiction, filme despre gasti de adolescenti pusi pe rele, filme despre
ratati pe motociclete - astea erau lucrurile care-mi starneau
interesul.
''
Steve a fost un adolescent nesigur pe el, bantuit de teama ridicolului si haituit de rautatile colegilor de clasa. Pentru a scapa de suferinta cotidiana, si-a gasit consolarea in lectura - a citit pentru prima oara Lovecraft, pe care l-a descoperit in 1960 intr-un cufar plin cu carti de groaza care apartinusera tatalui sau, scriitor amator. Povestirile lui Lovecraft au avut o influenta decisiva asupra lui - a inceput imediat sa scrie povesti la o masina de scris careia ii lipsea tasta n, ca in Misery, si "a publicat", impreuna cu fratele sau, ziarul Dave's Rag (Fituica lui Dave).

Intre 1962 si 1966 a frecventat Liceul Lisbon Falls, a publicat I Was a Teenage Grave Robber in Comic Review si a lucrat la primul sau roman apocaliptic, The Aftermath, care insa va ramane neterminat. In primul an de liceu a scris romanul Rage, publicat in 1977, apoi, un an mai tarziu, a redactat The Village Vomit (Voma satului), o parodie satirica a ziarului scolar.
,, [...] trei dintre prietenii mei radeau atat de tare in spatele salii, ca doamna Raypach (Rat Pack pentru voi, amici) s-a apropiat de ei ca sa afle ce era asa comic. A confiscat
The Village Vomit, pe care, fie dintr-o mandrie exagerata, fie dintr-o naivitate
aproape incredibila, imi trecusem numele ca Redactor-Sef & Glumet Suprem si,
la terminarea orelor, pentru a doua oara in cariera mea de elev am fost chemat
in biroul directorului din cauza unui lucru pe care-l scrisesem. ''


In ultimul an de liceu, a lucrat la sectia de vopsitorie de la Worumbo.

,, [...] munca era grea si plictisitoare, fabrica insasi fiind o darapanatura infecta pe malul apelor poluate ale raului Androscoggin si care semana cu un atelier muncitoresc dintr-un roman de Charles Dickens - dar aveam nevoie de bani. Mama primea un salariu de mizerie ca menajera la un stabiliment pentru bolnavii mintal din New Gloucester [...]. ''

In urma acestei experiente, a scris povestea Graveyard Shift (Schimbul de noapte) pe care a vandut-o revistei Cavalier pentru doua sute de dolari.

,, Mai vandusem si alte povestiri inainte de asta, insa imi adusesera un total de doar saizeci si cinci de dolari. De data aceasta incasam de trei ori pe-atat - si dintr-o singura lovitura. Mi s-a taiat rasuflarea, credeti-ma. Eram bogat. ''

Intre 1966 si 1970 a urmat cursurile Universitatii Maine din Orono, specialitatea engleza, a participat la demonstratiile impotriva razboiului din Vietnam, a lucrat la biblioteca facultatii, a publicat primele sale povestiri si a tinut in Maine Campus, revista facultatii, rubrica permanenta "King's Garbage Truck" ("Autogunoiera lui King") in care se observa gustul pentru provocare.
Ca reactie impotriva cluburilor elitiste ale facultatii, si-a creat propria confrerie, pe care a numit-o Nitty Gritty Up Tight Society for a Campus with More Cools. Tot in aceasta perioada trena prin baruri cu colegii sai radicalisti, se droga si asculta muzica folk. Toata aceasta perioada o vom regasi in partea a doua a colectiei de povestiri Hearts in Atlantis , publicata in 1999.
In iunie 1970 a obtinut licenta in literatura, un certificat de profesor de liceu si o diploma pentru elocutiune si arta dramatica.

In 1971 s-a casatorit cu Tabitha Jane Spruce, viitoarea scriitoare si poeta T. King, cu care a avut trei copii: Naomi Rachel (n. 1972), Joseph Hillstrom (n. 1974) si Owen Phillip (n.1979).

,, Ne-am intalnit pe cand lucram intr-o biblioteca si eu m-am indragostit de ea in timpul unui seminar de poezie in toamna lui 1969, cand eu eram in ultimul an si Tabby in primul. M-am indragostit de ea in parte pentru ca intelegeam ce facea cu munca ei. M-am indragostit pentru ca ea intelegea ce facea. M-am indragostit de ea si pentru ca purta o rochie neagra sexy si ciorapi de matase, de genul acelora care se prind cu jartiere. ''

O vreme a trait intr-o rulota si a lucrat intr-o spalatorie industriala, apoi a gasit un post de profesor de engleza la Hampden Academy, Maine. O viata grea, plina de lipsuri, care-l va duce la alcoolism. A inceput sa scrie Carrie, dar, fiindca romanul nu avansa deloc, l-a aruncat la gunoi. Tabitha insa, care nu se indoia de talentul lui, l-a recuperat si l-a convins sa-l duca la bun sfarsit. In 1973 declicul s-a produs: Doubleday a acceptat Carrie, iar New American Library a cumparat drepturile de publicare a editiei de buzunar cu suma record de 400 000 de dolari. La scurt timp dupa aparitia romanului, mama sa a murit de cancer. In 1975 familia King si-a cumparat prima casa la Bridgton, Maine, iar Stephen King a publicat Salem's Lot la Doubleday.

De acum inainte, King isi va consacra viata exclusiv creatiei literare si, intr-o mai mica masura, productiei cinematografice.
Romanele sale se vor derula dupa o schema bine pusa la punct: in concretul vietii cotidiene irump anormalitatea, frica si oroarea, in cadrul luptei intre fortele Tenebrelor si cele ale Luminii. Apare tipul omului pozitiv, deschis catre ceilalti, care invinge dificultatile cu ajutorul credintei si curajului si care are simtul valorii umane si al socialului. De multe ori copiii sunt personajele favorite, ei depasesc obstacolele gratie imaginatiei lor bogate. Adultii invingatori sunt cei care au un suflet de copil.

In 1977 King si-a vandut casa si a emigrat in Anglia de unde s-a intors dupa trei luni. In 1978 a tinut cursuri de literatura si creatie literara la Universitatea din Maine.

In 1980 s-a mutat la Bangor, in Maine, intr-o superba casa in stil victorian si a donat bibliotecii Universitatii din Maine manuscrisele primelor sale romane, unele dintre ele nefiind niciodata editate.

Doi ani mai târziu, a început colaborarea cu Peter Straub pentru romanul Talismanul. În tot acest timp a continuat să publice, a bătut toate recordurile de vânzare şi a primit numeroase premii. Tot în 1982 a adoptat pseudonimul Richard Bachman pentru a publica mai ales romanele din tinereţe. În ciuda biografiei fictive a lui Bachman, împinsă până la publicarea unei fotografii la fel de fictive pe supracoperta volumului Thinner, personalitatea uşor de recunoscut a lui King deconspiră farsa. Demascat, Richard Bachman moare paşnic de “cancer la pseudonim”, iar Stephen King suspendă munca la Misery, roman pe care îl va finaliza şi îl va publica abia în 1987. Cu toate acestea, King a mai folosit o dată acest pseudonim publicând în 1996 The Regulators; din nota editorului aflăm că soţia defunctului Bachman, decedat în 1985, a găsit în podul casei un manuscris vechi pe care a hotărât să-l publice postum. Când cititorii au aflat că Bachman nu era altcineva decât un dublu literar al lui King, vânzările romanelor lui Bachman au explodat.

În toată această perioadă, King s-a opus unui proiect de lege împotriva pornografiei, a apărut pe coperta revistei Times cu ocazia apariţiei romanului Oraşul bântuIT (IT - denumirea in engleza) şi şi-a expus opiniile democrate şi ecologiste. Interesat de cinematografie, a început să scrie scenarii şi a avut rolul principal într-unul din scheciurile Creepshow, regizate de George Romero după unul dintre scenariile sale.

A participat la finanţarea construirii unui Centru al artelor şi al muzicii din Massachussets, care poartă numele mamei sale, şi a unei aripi suplimentare a bibliotecii municipale din Bangor. Lista donaţiilor şi a burselor pentru studenţi este impresionantă. Bogat şi celebru, a început să fie hărţuit de fani, nemaiputând ieşi în public fără gardă de corp. Toată această perioadă se va regăsi în romanul Misery, în care Annie Wilkes, o admiratoare detracată, constrânge un scriitor să scrie romanul pe care şi-l doreşte.

Ca membru al formaţiei The Rock Bottom Remainders, a dat numeroase concerte, mai ales la convenţia Celor mai buni vânzători de cărţi din Anaheim, California, iar în 1994 a străbătut cu motorul Statele Unite (7000 km), susţinând prin acest proiect librăriile independente.

În iunie 1999 Stephen King a fost lovit de o furgonetă, în timp ce se plimba şi citea pe marginea unui drum în pantă din Maine. Rănit grav, a stat în spital trei săptămâni, timp în care a suferit numeroase intervenţii chirurgicale şi a urmat terapie fizică. Ulterior a cumpărat acest vehicul pentru a-l trimite la un cimitir de maşini.

David Brown mi-a re­fă­cut pi­cio­rul după cinci ope­raţii chi­rur­gi­cale ma­ra­ton din care am ie­şit slab, vlă­guit şi aproape la ca­pătul re­zis­tenţei. Am ie­şit şi cu cel puţin o spe­ranţă de-a um­bla din nou pentru care să me­rite să lupt. De pi­cior mi-a fost prins un apa­rat mare din oţel şi fi­bră de car­bon nu­mit fi­xator ex­tern. Opt pi­roane lungi de oţel nu­mite tije Schanz tre­ceau prin apa­rat şi in­trau în oa­sele de dea­su­pra şi de sub ge­nunchi. Cinci tije de oţel mai mici ra­diau în ju­rul ge­nun­chi­ului. Acestea se­mă­nau des­tul de mult cu ra­zele unui soare de­se­nat de-un co­pil. Ge­nun­chiul în­suşi era imo­bi­li­zat. De trei ori pe zi, in­fir­mi­e­rele des­fă­ceau ti­jele mai mici şi pe cele mari, şi ba­di­jo­nau gău­rile cu apă oxi­ge­nată. Nu mi s-a în­tâm­plat ni­ci­o­dată să-mi moi pi­cio­rul în kerosen şi apoi să-i dau foc, dar, dacă s-ar în­tâm­pla, sunt si­gur că ar se­măna mult cu acea zil­nică în­gri­jire a ti­je­lor.

Am fost in­ternat în spital pe 19 iu­nie. În ju­rul lui 25 m-am ri­di­cat pentru prima oară, bălăbănindu-mă cale de trei paşi până la o co­modă, pe care m-am aşe­zat cu pi­ja­maua de spital în poală şi cu ca­pul în pă­mânt, în­cer­când să nu plâng şi nereuşind. În­cerci să-ţi spui că ai avut no­roc, cel mai in­cre­di­bil no­roc, şi de obi­cei asta dă roade, pentru că e ade­vă­rat. Al­te­ori nu dă roade, asta e tot. Şi-atunci plângi.

În decembrie 1999 a reînceput să scrie, iar în octombrie 2000 a apărut volumul On Writting (Despre scris).

Apariţiile sale în public au fost din ce în ce mai rare; în aprilie 2002 a acceptat un scurt interviu Time Magazine.

În martie 2003 a terminat seria The Dark Tower.

Stephen King este un mare fan al baseball-ului şi al muzicii rock. Pentru a-şi împlini aceste pasiuni, a creat şi a finanţat postul de radio WZON în Bangor, care transmite meciuri de baseball şi difuzează muzică rock.

În 2006 venitul anual al lui Stephen King a fost de 40 000 000 de dolari.

miercuri, 10 octombrie 2007

Sarbatorile Iasului






Oraşul Iaşi îşi aşteaptă oaspeţii în toate zilele anului, dar, doar în perioada Sărbătorilor Iaşului, pelerinii veniţi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a întregii Moldove, au parte de o contopire a bucuriei, a credinţei şi a speranţei într-un moment magic în care prezentul se îmbină cu speranţa viitorului.

Pentru a-şi cinsti cum se cuvine musafirii veniţi din toate zonele ţării şi din străinătate, Primăria Municipiului Iaşi organizează an de an o suită de peste 100 de manifestări culturale, umanitare, comerciale, sportive şi de divertisment care vin să completeze amplul program religios pregătit de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Astfel, dintre acţiunile de mare anvergură ce se desfăşoară cu ocazia Sărbătorilor Iaşului amintim Masa şi Ceaiul Pelerinilor, Promenada Costumelor de Epocă, decernarea Premiilor „Pogor”, Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova”, spectacole şi concerte în aer liber, Târgul de Toamnă şi Sărbătoarea Vinului, cupe şi competiţii sportive etc.

În fiecare an, ziua de 14 octombrie, Hramul Sfintei Parascheva, se deschide cu Sfânta Liturghie oficiată de un înalt sobor de preoţi în Catedrala mitropolitană din Iasi şi se încheie cu un splendid joc de artificii oferit tuturor participanţilor la Sărbătorile Iaşului de către Primăria Municipiului Iaşi.